A conserva sau nu hazardul

Când faci curăţenie ştii exact ce arunci, ce lustruieşti şi ce mai pui la naftalină. Ar fi absurd să inventezi o debara-matrioşkă: prima să stea la vedere, celelalte la adăpost. Asta aşa, numai să nu pierzi ce a fost al tău. Atât cât poate să-ţi aparţină pentru că uneori senzaţia că ai, este mai mare decât posesia. Trebuie să rămâi cu ceva chiar şi atunci când, aparent, ai pierdut.

Din punct de vedere al materiei poţi conserva multe dar nu totul. Ştiu eu pe cineva care vroia să păstreze un parfum pentru totdeauna! Din păcate este personajul unei poveşti.

Cum rămâne cu non-materia, cu stările de spirit, cu sentimentele, cu virtuţile? Discutam recent cu cineva despre frica de a trăi. Ea poate înlocui chiar trăirea în sine în momentul în care există prea multe incertitudini pe metru pătrat.

Ce soluţii rămân valide? Încercarea. Da, dacă ea nu te aduce pe zero când vine vorba de axa deciziilor. Ah, dar nu singură ci la intersecţia cu riscul. Parcă ar fi două străzi. Şi totuşi sunt doar două posibilităţi din o mie, aşa cum îmi place mie să le numesc.

Dacă minus adunat cu plus te aduce de unde ai plecat (numai când porneşti de la zero cu adevărat), ce poţi pierde din ceea ce nici măcar nu este sigur?

Prea multe întrebări dăunează grav sau ba. Nu ştiu cui. Încă nu m-am hotărât, aşa că mai bine le conserv în cutiuţa cu semne de punctuaţie. Poate încap măcar o parte din ele.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *