Abuzul de sine

Când un zâmbăreţ pe care-l ştiu mereu bine dispus îmi oferă un sfat, îl privesc cu seriozitate. Ceva i s-a-ntâmplat şi până acum a avut grijă să nu văd, să nu se afle. E imposibil să stai numai pe roze, oricât ai fi de optimist!

Există oameni care construiesc faţade: pastelate, imense, dungate şi oricum altfel numai transparente nu. Vor să lase impresia că totul e ok, că nimeni şi nimic nu-i afectează, ca şi cum ar fi imuni în faţa oricărui uragan.

Nu mă deranjează să fiu înconjurată de astfel de persoane. Buna dispoziţie este molipsitoare şi niciodată inutilă. De cele mai multe ori. Totul e să nu fii alergic la superficial iar eu cred că sunt, sau cel puţin am tendinţa.

Cineva mi-a spus să am grijă, să nu abuzez de mine. De ce aş face asta şi mai ales cum? De ce a abuzat de sine? Greu de găsit un răspuns chiar acum. Ţinînd cont că din această cauză are probleme, a ales în continuare să le ascundă şi să ofere doar semnale de alarmă. Subtile şi concentrate.

Într-un fel, slăbiciunile, cu cât sunt privite de mai mulţi ochi, se multiplică. Fiecare atenţionare venită din partea unui păţit ar trebui să valoreze mai mult decât vorba lui.

Istoria trebuie că este o narcisistă: se repetă în faţa oglinzii, mereu cu zâmbetul pe buze. Cândva o să îmbătrânească dar nu-i pasă! Greşelile ei se vor comite în continuare ca şi cum ar fi în premieră până când imaginaţia omului se va epuiza. Dar până acolo e cale lungă.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *