Ce pozez cu memoria de scurtă durată

Un bătrânel cu bască bej și sacoul kaki, cu gulerul ridicat. Zici că-i un haiduc elegant, dus în lumea lui (chiar dacă nu are căști la urechi) și tăcut ca un pustnic. Completează rebus: 1 orizontal? Dă la ultima pagină, acolo unde dilemele-și găsesc destinul. Află răspunsul și scrie cu pixul în pătratul alb-negru. 2 orizontal? Dă iar la ultima pagină, citește răspunsul, completează. Totul în ordine cronologică dar… se plictisește și începe alt rebus. Gata, nu știi mai departe?

Lumea mișună. Prin autobuz, prin tren, prin stațiile de taxiuri. Mame își cară copiii în spinare. Școlarii nu mai duc ghiozdane în spinare ci trag de trolere. Vorbim diferit, gândim aproximativ în aceeași direcție. Diferă ruta și stația la care cobori. Muzica ne curge prin urechi, vocile de la radio se schimbă, una după alta. Mai descopăr câte-o piesă, îmi scriu câteva versuri pe telefon și o găsesc pe youtube când ajung acasă. O ascult de câteva ori, în ritm cu fredonările din minte.

În fața mea, posesoarea unui păr natural, ușor ondulat, blond închis. Îmi aduc aminte cum eram înainte să-mi schimb culoarea părului. Hm, când se întâmpla asta? Nu mai știu dar aș vrea să-i spun: nu te vopsi, e mai frumos așa! Dar fiecare vârstă vine cu etapele ei. La 14 ani ceea ce este natural nu este trendy. La 28, natural e ceva cam rar. Uite de-asta m-am făcut observator de podoabe capilare. Ca să pot admira cu semnul exclamării în minte.

În fața mea, din nou, o doamnă cu părul ca maciuca. Mă imaginez hair stylist și-i rezolv problema. Acum are părul mătăsos și fin. E mai mare plăcerea să redai zâmbetul cuiva, dar pe bune. Concluzie ascuțită: oricât de ocupat ar fi un om, are obligația să se uite în oglindă o dată pe zi. Asta ca să nu spun că e responsabil de felul în care in care iese pe stradă.

Merg la un chioșc de ziare și cumpăr un bilet. Aveți și creioane? Da. Vă trebuie acum, imediat? Da. Atunci vi-l ascut. Mă uit la vânzător cum se chinuie să nu rupă vârful. Important e să scrie și apoi să șteargă, îi zic eu. Zâmbește.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *