Cu ochii larg deschiși

Sună periculos. Dacă te miști cu viteză, musculițe plictisite de restul străzii vor ateriza pe irisul tău. Ca și cum nu se uită pe unde zboară. Dacă-ți pui ochelari, nu contează de care, ești protejat. O vreme.

Dacă am avea puteri ca mutanții din X-Men, am ști la ce să le folosim fără a fi împotriva umanității? Dacă am avea ochii adaptați atât la întuneric, ceață, nebunie, ură, confuzie, am ști ce să privim fără a săgeta dureros?

Dacă oamenii ar câștiga la loto, prin rotație, ar cheltui cu înțelepciune? Recent spunea o colegă de origine musulmană: jumătate aș ține pentru mine, cealaltă jumătate ar merge la moschee. Condiționalul optativ din mine clocotește. Nimeni nu știe exact ce ar face dacă s-ar întâmpla așa. Poate la momentul respectiv te trezești cu noi sentimente și atitudini. Păstrezi totul pentru tine sau te mai gândești la alții?

E capabil binele să vină la tine după ce arunci din palme totul în schimbul nimicului? E și ăsta un risc dar nu am văzut pe nimeni murind de asta. În schimb, numărul posesorilor de oftică, frustratică și egoism, crește. Ei te urmăresc degeaba pentru că nu pot extrage nimic bun din ceea ce spui, faci, ești. În momentul în care nimic bun nu mai trece prin ochi, minte, suflet, viața trebuie întoarsă pe dos. Ca o haină.

De ce să facem cadouri celor care au? Am reușit zilele astea să conving pe cineva să dea niște haine și jucării unor fetițe amărâte în loc să le dea propriilor nepoate. Suntem înconjurați de oameni și avem tendința să oferim numai celor care merită (aici e bine de analizat cine după ce criterii merită). Binele rămâne într-un cerc/mediu închis, ca mingea de la tenis între două palete. Prefer binele sub formă de spirală, mereu în căutarea echilibrului. Chiar dacă spirala e pe orizontală, cine știe ce furtună o transformă în scară?

Într-o zi vom avea cu toții ochii larg deschiși. Și atunci… Ce linişte, aer, verdeaţă, parcă tragi în piept carbaxim, algocalmin… relaxare totală. Toate nimicurile, toate frământările, le uiţi. Flori, iarbă, copaci… E, tare-i bine să fii pom, da! Stai undeva pe margine, nu-ţi pasă de nimic, iese frunza, iese poama, iese… Deşi ai riscuri şi ca pom, ai, ai! Mai vine unu’, mai te sapă. Mă rog, te sapă şi dacă nu eşti pom. Dar ce-mi veni mie cu pomii ăştia?

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *