Despre flori.

Florile le putem găsi pretutindeni. Ne înconjoară oriunde ne-am afla. Ziceam cuiva cândva că unii le culeg păcălindu-se că acestea pot fi elixirul vieţii. Şi încă-mi menţin părerea. Din proprie experienţă aş zice că multe dintre ele te îmbie şi te amăgesc cu parfumul lor, astfel încât îţi cauzează o stare de demenţă, făcându-te să nu te mai comporţi raţional, să nu mai dai atenţie restului habitatului, ajungând într-un final să ai doar stări de regret.

Florile aduc acea pată de culoare în viaţa ta, înfloresc atunci când nu te aştepţi, şi se ofilesc atunci când le oferi prea multă apă. Pentru că apa este acea substanţă care ne menţine în viaţă. Dintr-o floare ne naştem, tot cu o floare ajungem în faţa altarului, şi cu flori suntem conduşi către calea spre lumină. Florile sunt ca viaţa, ne ajută să ne facem bine.

După cum sunt ca viaţa, sunt ca şi iubirea. Aşadar, trebuie să întreţii iubirea, altfel viaţa intră în starea de degradare. Există diferite anotimpuri în viaţa fiecăruia dintre noi, şi atunci când vine toamna, cu greu ne despartem de frumoasele flori, şi de-abia aşteptăm primăvara (care de multe ori nu mai vine) în speranţa că unele dintre ele vor înflori din nou.

Florile sunt asociate cu frumuseţea, cu delicateţea, iar originalitatea şi acel ceva al fiecăreia dintre ele nu dispar decât odată cu ele. Şi de multe ori un buchet format din flori de alte nuanţe nu pot înlocui o singură floare destul de banală poate, poate cu un fluturaş pe ea. Pentru că toate însuşirile pe care natura i le atribuie acelei flori nu reprezintă altceva decât dorinţa sau mijloacele sofisticate prin care poţi obţine o petală din ea. Florile pot fi speciale, implicit unicate, sau pot fi găsite în buchet, flori care… arată a flori doar de la un kilometru distanţă. (Mama lor de fete)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *