Dorinţe prea mari?

Universul conspiră sau nu la împlinirea viselor tale. Important e să-ţi doreşti, nu contează dacă ele-ţi fac rău sau bine. Ba-s clişee. Poveşti. Aşa ar trebui ca tot după ce tânjim să se numească dor sau dorinţă, dar există cozi de peşte la fiecare lipsă. Lipsa nu ştiu cărui fapt, transformată-n off sau on.

Dacă s-ar împlini toate dorinţele ce ar mai rămâne dorului? S-ar întâmpla ca-n Bruce Almighty când toată lumea a vrut să câştige la loterie: au primit potul cel mare dar au fost nevoiţi să-l împartă până când a devenit un bacsiş. Aşadar, se vede utilitatea numerelor de ordine şi aici. Totuşi, dacă aceleaşi personaje ar juca în secret la diferite loterii, ar câştiga. În alt secret. Totul. Este doar o posibilitate dintr-o mie.

Există un echilibru ce trebuie păstrat şi care poate fi agitat când unul dintre talere atârnă din cauza grămezilor de aur. La cele iluzorii mă refer de această dată. Pe celălalt taler poate sta chiar nebunia în persoană, nu contează cât e de uşoară/grea din moment ce nu are putere să schimbe ceva.

Nu ştiu dacă există dorinţe mari, mijlocii sau atât de mărunte încât nici nu merită depliate, dar ştiu că toate au legătură cu un anumit tip de dor: D.O.N. sau Dorul de Origine Necunoscută.

Leave a Comment