Ghinioane

Deşi nimeni nu-l credea băiat bun de pus pe rană, atunci când Măriuca şi-a anunţat neamurile că se logodeşte cu el, traiul cvasiliniştit de până atunci s-a risipit ca fumul de etnobotanice.

Acasă, la Dăbuleni, renumele său de “oltean dat dracului” trecuse dincolo de şapte sate, până aproape de Ciupercenii Noi! Nu rareori, chiar şi rudele exclamau cu admiraţie:

– Bă Ioane, tu chiar ai tupeu de neam prost!

Toată proverbiala sa îndrăzneală, de oltean descurcăreţ cu coate ascuţite, se topea ca slănina la soare atunci când se afla în preajma viitorilor socrii… Chiar dacă trecuseră doi ani de la anunţul cu logodna, Ionel se simţea la fel timorat ca în prima zi iar simpla prezenţă a acestora în spaţiul din imediata sa apropiere îi ofereau de fiecare dată senzatia de “muscă în curul calului”.

Nea Dumitru, un zdrahon ce atârnă în viu puţin peste un chintal şi Tanti Tamara, rotundă-n fund ca o plită boieresacă şi ciripitoare ca teckelul în perioada montei, se mândreau că sunt urmaşii plăieşilor ce au populat, de la Bogdan al II-lea încoace, dealurile Sucevei. Oameni buni, cu credinţă în Dumnezeu şi iubitori ai datinei moldoveneşti, Nea Dumitru şi Tanti Tamara, i-au dat Măriucăi un ultimatum:

– Fă Măriucă, dacă nu-ţi bagi minţilii în cap şi nu te iei cu-n moldovan d-al nostru, te dai dracu’, te dezmoştenim!

Ferindu-se de arşiţa soarelui ce dogoreşte puternic la ceasul amiezei peste aşezările de pe malul Dunării, Ion se destăinuia Măriucăi sorbind tacticos din zaibăr:

– Măriuco, io cred ca tactu aduce ghinion! – zice Ion domol.

– Ghinioane!

– Corect! Şi mă-ta la fel…

– Ghinioane! – oftează Măriuca.

– Iar tu dacă mai apleci urechea la ce spun ei… cred c-o să te las!

– Ghinioane!

– Fă, tu eşti proastă?… Ce tot o dai înainte cu ghinioanele astea?

– Păi io îs di acord cu tini! Ghini Ioane! – ridică fata, nedumerita, din umeri.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *