Inegalitate şi zenit

Îţi dau, rebuie să-mi întorci gestul altfel devii dator, prin simplul fapt că primeşti. Legea nescrisă în ceea ce priveşte arta de a oferi/primi afecţiune (sau altceva) ne obligă la ceva. Totul trebuie întors cumva la origini, trebuie închis cercul.

În vânzări, se spune că reuşeşti mai repede să închei o afacere cu cineva dacă-i prezinţi produsul ca şi cum deja ar fi al lui, gata folosit. Pe unii îi prinde, alţi fug.

În celelalte relaţii, lucrurile par a sta mult mai simplu dar de fapt au devenit obiceiuri şi cam atât.

X m-a ajutat cu o problemă, trebuie să fiu disponibil să-l ajut şi eu, Y îmi vorbeşte când se simte singur, trebuie să-l ascult şi eu altfel sunt egoist şi nepăsător. Aici este deja o problemă ce ţine de bunul simţ dar cum rămâne cu politeţea de suprafaţă? De multe ori suntem siliţi de circumstanţe, să le salvăm.

De exemplu, nu-mi place să merg la nunţi. Am fost la foarte puţine tocmai pentru că nu am avut de ales şi am observat ce se mai poartă: nu contează că-ţi este dragă persoana respectivă sau nu, totul e o afacere. Nu contest tradiţiile ci doar bucuriile perimate. Este un exemplu banal, sunt sigură că există şi altele, depinde de evenimente.

Indiferent că oferi sau primeşti, termenul de egalitate va fi sub semnul întrebării. Mereu va exista unul ce a primit prea puţin şi altul căruia nu i se cuvine nimic, cu atât mai mult atunci când în vizor se află sentimentele umane.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *