Lumea de furnică

Uneori nu înţeleg de ce trebuie să facem atâta zgomot când cărăm firimituri. Uite, asta de pâine miroase tare bine dar n-o mănânc acum. Ar trebui să înveţe şi oamenii ăştia ceva de la noi dar ne calcă în picioare. Câteodată ne hrănesc. Cred că nici nu-şi dau seama. Altcineva s-a gândit la acest aspect!

Ah, dar uitasem. Mai vine din când în când un ciudat la muşuroi. Are un obiectiv macro şi se holbează la mine de parcă aş fi extraterestru. O fi vrând să mă dea la revista Urzica?! E nonsens. I-aş spune vreo două dar nu am portavoce.

Ieri, câinele ăla alb cu talpa neghioabă a dat iama în casă. Vroia să tragă pe nas resturile de salam. Bine că am avut nişte piper pus de-o parte. A funcţionat pe post de spray paralizant. Deh, nu ştie cu cine se pune! Nu l-am mai văzut de-atunci.

De când s-a mai încălzit afară, ne-au crescut proviziile cu seminţe de floarea-soarelui. Mai e puţin până la cojile de ouă colorate. Simt că se apropie perioada aia din an când plouă cu cozonaci. Pentru oameni e ca luna decembrie în vânzări. O aşteaptă tot anul pentru a se hrăni apoi liniştiţi.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *