Visam. Visam să cresc, şi să nu îmbătrânesc, însă acum, când se întorc gânduri sinistre trimise spre neant, când văd că alţii ştiu doar ce înseamnă să primeşti în momentul când ceri, eu visez la zile de vară călduroase, chiar de sunt în mijlocul iernii. Şi-a trecut timpul, s-a schimbat şi povestea, de odinioară rămânând doar nişte teneşi şi poze împrăştiate pe net.
Acum devine cu un morman de vise, un pachet de ţigări, un suflet de ceară şi o brichetă. Nu mă mai gândesc la nimic, pentru că mă fură decorul, şi învăţ să mă gândesc la prezent, fiindcă viitorul aşa cum vreau eu, sau poate nu. Şi am învăţat că primul ajutor trebuie să mi-l acord eu, însă speranţa nu mi-o pot ucide, după cum nu pot ucide nicio distanţă doar cu dorul. Refuz rutina. Prefer să ascult ca să pot fi ascultat. Şi timpul trece, totul e trecător. Cât despre vise, aruncate fiind, aplic un Rethoucan şi merg mai departe, mai departe.
