Nu pari de-al locului

Îi văd pe stradă, în instituţii, în mijloacele de transport în comun, în diverse grupuri de oameni. Deşi locuiesc în acelaşi oraş, împart uneori aceleaşi ore de muncă, frecventează magazinele mari sau mici, se diferenţiază net cu ceva. Îmi plac oamenii care nu par de-ai locului deşi sunt. Au un aer al lor, distinct. Dacă apuci să treci de nivelul necunoscut-priviri-cuvinte, îţi poţi da seamă că în astfel de situaţii nu ai cum să te-nşeli. Îi simpatizezi în continuare.

Îmi place să analizez oamenii de pe stradă. Nu o fac în mod insistent, mi se pare doar o formă de cunoaştere. Gesturile, mai ales când sunt observate de la distanţă, scot la iveală mari adevăruri.

Mă intrigă cei care vorbesc tare la telefon, astfel încât urechile din jur devin complici, volens nolens. Îmi place să ascult replicile părinţilor la întrebările incomode ale copiilor şi nu există dezamăgire mai mare ca expresia: pui prea multe întrebări!

E amuzant să priveşti mimica şoferilor din trafic, mai ales dacă discută cu cel din dreapta. Nu-i auzi ci doar îţi imaginezi cam ce ar putea discuta, ca-ntr-un film mut.

Nu pari de-al locului o percep ca fiind o formă de compliment. Variantă light. E ca şi cum ai spune: eşti deosebit, pari special. Depinde pe unde mergi şi cât de evidente sunt diferenţele. Dacă eşti un turist în căutarea unui punct de reper, locul este cel care nu mai pare al tău.

Apele adânci ascund secrete pe care nici măcar cuvintele nu le pot scoate la suprafaţă. Când te laşi purtat de ele, sunt şanse să te teleportezi într-o altă dimensiune: priveşti în oglinda retrovizoare şi zăreşti ca răspuns alţi doi ochi. Evident, nu sunt ai tăi!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *