Preziceri canine

În lumea sa perfectă, Emil trăia în armonie cu flora și fauna. Avea momente când nu medita la himere ancestrale și își rezerva suficient timp să vorbească cu vrăbiuțele ce își făcuseră cuib la fereastră, cu albinuțele ce roiau vesele din floare în floare sau cu Dudă, maidanezul cel gălăgios. Bunica sa îl credea un romantic incurabil și un viitor cuceritor nepereche, în ciuda fizicului sau plăpând, Dudă însă îl credea tâmpit.

– Uite Dudă ce frumos plouă afară! – zice Emil zâmbind vădit emoționat. Pământul umed are o aromă specială ce duce dincolo de sublim! Când se oprește ploaia mergem să sărutăm petalele florilor și să alergăm prin bălțile încălzite de soare…

– Ăsta iar nu și-a luat pastilele… – mârâie Dudă pe sub mustăți. Milică, mă piș pe florile tale! Eu mă duc s-o mușc printre gard pe Azorela de urechi .

Deși îl înțelegea prefect pe Dudă, Emil hotărî să ignore măgăriile cățelului și continuă ca și cum nu l-ar fi auzit:

– Apoi vom ține vrăbiuțelor un training despre înlocuirea migrării ordonate alfabetic, spre țările calde, cu cea în funcție de poziția din organigrama stolului! Bineînțeles, albinuțelor le vom vorbi despre necesitatea organizării unui team-building, despre managementul timpului și le vom explica cum se face livrarea în standard FIFO… – spune Emil pe un ton pătimaș.

– Să-mi prind coada-n ușă dacă retardatul ăsta nu are un viitor promițător în pedele! – latră Dudă în barbă! Vorbește în dodii mai rău ca Azorela atunci când o întreb de Hector-boxerul din vecini! Parcă văd că piticul ăsta al meu va ajunge super-prim-ministru!…

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *