La început am avut sensul propriu al expresiei. Domnii şi domnişorii sărutau mâinile persoanelor de sex feminin. Vrând-nevrând. Probabil că obiceiul a fost întrerupt de moda mănuşilor iar asta a însemnat pe de-o parte uşurare, pe de-alta, distanţare. Vorba a rămas totuşi în vocabularul nostru şi azi este folosită de cele mai multe ori ca formulă de salut sau ca mulţumire.
Am auzit recent un tânăr care s-a adresat cu sărumâna unui bătrân. Nu mi se pare neobişnuit să-i spui aşa unei femei, dar când vine de la un bărbat către alt bărbat, indiferent că cel care o adresează este junior, deja ridic din umeri. A mirare, bineînţeles. Nu era mai bun un hai noroc? Ori nu am mai auzit prea des, ori contează în ce parte a ţării te afli.
Oricum, am păţit-o şi eu. Amuzant a fost când am întins mâna în aer şi cel care mi-a adresat urarea nu pricepea ce fac. Nu vroiam neapărat să se ţină de cuvânt, doar probam cuvintele. E adevărat, unele dintre ele se tocesc.
