Şi am ochii închişi.

Având în vedere că nu am mai scris demult, aş merge pe o idee spartă în capul unora care se încăpăţânează să nu spună unele chestii pe care le simt. Unii care preferă introvertirea, implicit îndesând vibraţiile în bătăi ale inimii, şi lăsându-le acolo. Alţii nu au citit instrucţiunile de pe “Picătura” şi au folosit-o pe limbă. Însă nimeni nu poate citi gândurile, nimeni.

Într-un fel sau altul, mă regăsesc şi eu în chestiile astea oprite poate de orgoliu, un orgoliu care, deşi nu-ţi aduce fericire, te protejează. Nimeni nu vrea să fie vulnerabil. Fiind vulnerabil şi previzibil, două chestii existente pe fond emoţional, te înscrii cu mari grabă la ruleta fericirii, mizând pe 0. Şi te încăpăţănezi să-ţi tot calculezi şansele de câştig… Cândva, după ceva timp de fluturaşi prin burtă, ţineri ciudate de mână şi cuvinte cu surplus, am mărturisit emoţia confundată cu sentimentul, rezumată la un “te iubesc” timid.

Am primit un zâmbet, alături de chestia care aproba reciprocitatea. Apoi, când emoţia a devenit literalmente un sentiment, am început să clachez, moment cu moment, stricând cu o graţie sinistră aproape fiecare moment. Nu era vorba că nu simţeam acel ceva, însă raţiunea îmi spunea că e anormală asocierea unor elemente cu altele. Chestia e că toate chestiile ţi se întorc, într-un fel sau altul, din moment ce principiul de compensare este prezent în lume de la cea mai mică făptură la cea mai mare.

Trăgând linie, dacă primei fete căreia i-am mărturisit aceste cuvinte, şi chiar am trăit momentul, i-aş mai spune încă o dată, cu cuvinte încărcate acum de amintiri şi duioşie, dacă îmi pare rău că nu am fost omul potrivit la potrivit, probabil altei fete ar trebui să-i spun că regret toate cuvintele pe care i le-am spus vreodată, de la primul mesaj de dimineaţă până la ultimul spaţiu din ultimul mesaj trimis. Poate o să învăţ să-mi număr bătăile inimii, şi să iubesc altfel, să apreciez cu adevărat valoarea acestor cuvinte.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *