(Sin)ucigaşii de luminiţe

Nu-i corect, dom’le! Ba da. Are avantaj cel care se supără primul. Fără preliminarii, delimitarea teritoriilor, număratul celor zece paşi de duel. Te provoacă în speranţa că la final se va putea bate cu pumnii în piept: EU sunt cel mai bun, EU am dreptate, EU cunosc adevărul, EU… Mulţumire totală. Oare?

Uite aşa are o problemă şi nu vrea să şi-o rezolve. Dimpotrivă. Pune sare pe rană şi vrea să-ţi facă şi ţie una. Vrea să pună sare de lămâie, nu altceva. Cum, numai el să sufere?

Cam aşa se întâmplă de când vecinul a gândit prima oară că e mai bine să moară capra de alături şi nu a sa. Lanţul slăbiciunilor: vine unul, îţi dă cu sapa, sari într-un picior până cazi în fund şi apoi mergi la măcelar să iei lecţii. Vrei şi tu o sapă dar alegi mai bine toporul. Parcă pe tine te-a durut mai tare când ai fost lovit. De ce să te opreşti acum?

Din păcate, unii pun în bagaje numai ce este negativ. Ei nu mai văd luminiţa de la capătul tunelului, luminiţa din zâmbete, din priviri, luminiţa din orice fel de bucurie. Sinucigaşi de luminiţe. Ar dori cu tot înadinsul să încrucişeze căile paralele cu deznădejdea pentru ca cineva din exterior să fie, măcar pentru o secundă, alături.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *