Ajuns în Gara de Nord, abătut şi chinuit de o foame teribilă, Bobi se aşeză pe o bancă pentru a reflecta la prezent şi mai ales la viitorul său pe termen mediu şi lung. Tânărul concluzionează că prezentul îşi cere drepturile printr-o haleală la foc automat. Cum banii obţinuţi din vânzarea lănţişorului şi a ghiulului de argint, proprietate personală după ultima partidă de barbut, i-au fost confiscaţi de controlorul de bilete pe motiv că “de ce gâtu’ mă-tii circuli bă fără bilet cu trenul meu”, acţiunea Haleala părea compromisă. Fire prevăzătoare, Bobi îşi ascunsese în ciorapul drept câţiva lei, pentru situaţii căcăcioase, cum le zicea el.
– Să-mi iau ceva de băgat la maţ sau o tărie mică? – se întrebă eroul nostru indecis.
După doi mititei cu pâine, muştar din belşug şi o bere la halbă, viitorul se vede în roz! Plin de optimism, tânărul recapitulează în gând următoarele mişcări strategice:
– Trebuie să ciordesc nişte bani şi să-l sun pe varu’ Titel!
Vărul Titel era bucureştean cu acte – de flotant e drept, dar tot acte sunt şi alea – de vreo şase luni de când venise la muncă în Bucureşti. În Dorohoi toate rudele sale se mândreau cu Titel! Circula o vorbă cum că ar fi ajuns mare afacerist în Capitală, în realitate tânărul vulcaniza anvelope la un service în Bucureştii Noi.
Ca urmare a unui filaj scurt, în care o uşurează de geantă pe o doamnă foarte concentrată la tabela cu Sosiri, Bobi se retrage victorios spre un telefon public pentru a-l suna pe Titel.
– Alo, Titele? Bobi sunt bă, văru’ tău, am ajuns în gară!
– Salut bă ţărane! Vezi că io te aştept la metrou… ia-l şi tu până la 1 Mai.
Călătoria cu metrolul de la Gara de Nord până la 1 Mai nu va fi povestită pentru a nu plictisi cititorul. Merită menţionată doar trecerea în patru labe pe sub barele de metal ale porţii de acces şi uimirea sinceră vis-a-vis de precizia cu care domnişoara, ce se auzea în difuzoarele metroului, nimerea staţiile şi pozitionarea peroanelor, pe stânga sau pe dreapta!
Va urma!
