Străin în Bucureştii Noi -3

Vărul Titel îl aştepta la ieşirea staţiei de metrou, înfulecând cu poftă dintr-un covrig cu mac. Tânărul etala un gust vestimentar aparte astfel că peste costumul prespălat de blugi purta cu eleganţă o haină tip Alain Delon crem, asortată la pantofii negri cu perforaţii de vară, lustruiţi de curând. Prospeţimea şosetelor albe, parţial vizibile printre găurelele pantofilor, se lăsa purtată de adierea vânticelului de toamnă până la căţelul ce se tolănea liniştit pe capacul căduţ al canalului din colţul intersecţiei, făcându-l să-şi zburlească coada într-un mod războinic.

Bobi apare de la metrou şi se îndreaptă spre Titel, privindu-l admirativ!

– Tii, ce bine arăţi! Hai noroc vărule! Bă da’ greu te-am găsit! E întortocheală mare pe sub pământ… – observă tânărul, ridicând din umeri.

– De, aşa e la oraş! – zice vărul Titel privindu-l superior! Las’ că te înveţi tu… e plin Bucureştiul de ţărani! Acu’ hai la mine, la vulcanizare, să te prezint şefului. Poate îl convingem să-ţi dea ceva de muncă…

Aroma veselă a vinului fiert cu scorţişoară gâdila plăcut nările celor doi. Pe reşoul improvizat dintr-o cărămidă BCA, ibricul pântecos îi privea cu un aer trufaş! Vinul şi căldura micii încăperi îi imbujorase şi le dezlegase limbile. După depanarea amintirilor şi sărutările frăţeşti pe obraji, Titel izbucneşte imprevizibil:

– N-auzi bă că o să am grijă de tine ca de ochii din cap?! Dă-te-n căcat d-aici! Doar eşti de-al meu, ce dracu! Acu’ hai la şefu’! – zice Titel hotărât şi-i face semn cu mâna să-l urmeze.

Şeful, un zdrahon la vreo doi metri înălţime şi cu o greutate ce ar face invidios un porc în ziua de Ignat, îi priveşte iscoditor pe cei doi.

– Ce vreţi bă? Bani? Plecaţi dracu d-aici că vă rup picioarele! – tună uriaşul pe un ton ce l-ar fi făcut pe căpitanul Titanicului să lase ancora.

– Să trăieşti sefu’! Ce bani, sefu’?!? Nici vorbă!!! Vreu să-ţi prezint pe văru’ Bobi, cel mai harnic moldovean în viaţă! E venit de curând p’acilea şi dacă ai ceva de muncă pentru el îţi va rămăne credincios pe vecie.

– Bă, io ştiu că nu e nevoie de macarale când am moldoveni prin preajmă da’ parcă prea v-aţi înmulţit în ultimu’ timp pe aici pe la mie. O să-mi zică lumea Ştefan cel Mare… Ce dracu cauţi bă în Bucureşti? – îl interoghează şefu’ pe Bobi.

– Sefu’, am plecat din Moldova că acolo sunt numai curve şi beţivani! – afirmă Bobi pe cel mai sincer ton.

– Vezi să nu-ţi dau vreo două labe peste bot! Nevastă-mea e moldoveancă aşa că ai grijă cum vorbeşti… – pufneşte sefu’ ca o locomotivă pe aburi.

– Bine că nu le are şi cu băutura! – observă Bobi aproape imediat!

Sfârşit!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *