Supăra-m-aş.

În momentul în care te întrebi daca eşti suparat sau nu pe cineva, înseamnă ca acea persoana a devenit aproape nesemnificativă pentru tine. Mi-a fost dat ca uneori să explic prietenilor sau cunoştintelor unde consider eu că au călcat greşit în faţa mea şi modul în care mi-a ajuns greşeala lor la suflet. Diferenţa a fost făcută de faptul că în conştiinţa sau în gândirea lor, lucrurile mergeau după alte reguli sau sistem de legi, pe când în sistemul meu chestiile stăteau altfel.

Cu alte ocazii, dădeam explicaţii unora de ce o anumită întâmplare nu m-a supărat, sau un comportament haotic însoţit de limbaj ofensativ nu a provocat o reacţie negativă din partea mea. Ţin să precizez faptul ca nu sunt genul de om care face cadouri, aşadar nu aştept să primesc, deşi un “La mulţi ani” de ziua mea nu provoacă migrene. Chestiile astea le poate învăţa oricine este destul de receptiv la “cererea pieţei”, însă sunt şi alte puncte care nu se vor schimba vreodată. Un bun exemplu ar fi “Lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba”.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *